Am irosit cu succes o luna întreaga din noul an așa
ca mi s-ar parea mai mult decât potrivit sa fac o retrospectiva a
anului 2017. Ce a fost bun, ce a fost rău, ce am învățat după
anul asta; un total al anului trecut.
Anul 2017 a început frumos, cu noi așteptând un pui
de om, la vremea aceea nestiind dacă era fetița sau băiat,
pregatindu-ne psihic pentru marea schimbare ce incepuse deja să se
întâmple în viața noastră. Stăteam într-o casa mica, enorm de
scumpa pentru ceea ce oferea și ne întrebam dacă ar fi cazul să
ne căutam alta locuinta. Într-un final am decis, impinsi în mod
special de tratampentul pe care îl primeam din partea
proprietarilor, să ne mutam în casa noua. Ce am învățat? Sa
acord mai multă atenție oamenilor cu care am de-a face, mai ales
dacă exista posibilitatea ca ei sa îmi poată face rău. Nu vorbesc
de fizic, dar uneori oamenii reușesc sa îmi facă rău psihic, să
mă determine sa îmi pierd încrederea în umanitate... Am mai scris
eu despre prosti și felurile lor.
Și uite așa, cu o săptămâna înainte de Paște ne
plimbam cu o sumedenie de cutii și saci dintr-o parte în alta a
orașului. Ne-am mutat într-o casa mai mare, pe care am reușit sa o
punem la punct în aproximativ o săptămâna, intre munca și
plimbari pe la doctori. Deja aflasem ca vom avea o fetița, așa ca
am început să ne și pregătim pentru marea întâlnire. Fiecare zi
ne umplea și mai mult de fericire,dar mai ales de frica. Acea frica
irationala de viitor părinte.
A venit vara și mai era doar puțin peste 1 luna pana la
marea întâlnire, când am decis sa îmi închei socotelile cu munca
și să mă odihnesc cât mai pot. Ei bine,cum socoteala de acasă
nu se potrivește cu cea din targ, am avut parte de mai multă
plictiseala decât de odihna... Zilele treceau, marea zi se apropia
dar pitica mea nu dadea nici un semn ca ar vrea să ne întâlnească,
așa ca după aproape 2 săptămâni de la termenul limita am decis
ca noi nu mai vrem sa mai așteptam, și doctorul a decis ca nici nu
mai putem. Așa ca în ziua de 2 august, cu un bagaj imens am pornit
spre maternitate. Seara, la ora 22:30 mi-am strâns copilul la piept
pentru prima data. O să spun,fara urma de modestie, ca acela a fost
cel mai bun moment al anului. Ce am învățat? Pot mai mult. Am spus
în timpul travaliului de cel puțin 50 de ori ca nu mai pot, dar am
mai putut de fiecare data. Iar în momentul în care am văzut micuta
vietate zâmbind în brațele mele la nici 5 minute de când a ajuns
pe aceasta lume, totul s-a șters.
Odată ajunse acasă, calitățile de părinte ne-au
cuprins pe amândoi, ca și cum făceam asta dintotdeauna, și toată
viața noastră a început să se invarta în jurul ei. Am invaatat
să ne adaptam viețile după nevoile ei, sa cantarim deciziile ca
pentru 3, și sa nu renunțam la viețile noastre individuale,dar
nici la viața noastră în doi. Nu ne-am martirizat. Ce am învățat?
Ca viața de părinte este minunata, și nu trebuie sa renunți la
tine ca om în momentul când devii părinte. Am ieșit în
continuare la mall, la cafenele și terase, m-am bucurat în
continuare de lectura, de plimbari prin parc și de viața de cuplu.
Nu trebuie sa schimbi totul radical, ci sa ajustezi!
A fost un an lung, în care toate au curs minunat,de la
sine. A fost un an care m-a schimbat, care m-a învățat multe, și
cu toate astea m-a ajutat sa rămân eu însumi. O parte din mine a
renăscut anul asta, am devenit mama. Dar o alta parte din mine a
învățat sa rămână femeie, sa nu renunte la sine, la ce iubește.
Am devenit un om complet, mai bun. Ar mai fi multe de spus, după cum
spuneam, a fost un an lung, dar acestea au fost cele mai frumoase și
importante evenimente din viața mea, și de acestea vreau sa îmi
amintesc. Restul se vor duce cu vântul,asa cum se duce orice e
negativ în viața mea. Și asta am învățat în 2017, sa alung
negativitatea, lucrurile care nu îmi sunt de folos, care nu ma
bucura. Acum sper la un 2018 mai bun,cu și mai multe reușite, și
cu mai puține esecuri, mai puțina tristete, mai puțin rău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu