Pentru ca nu vreau sa plec! | Vreau o tara buna!

Este pentru prima data când postez ceva ce nu e scris de mine,insa o fac. De ce? Pentru ca sunt om, sunt mama, sunt chirias. Pentru ca nu vreau sa plec.Pentru ca imi iubesc tara. Pentru ca imi doresc o tara buna, cu oameni care știu ce au de făcut si care sa aibe grija de oamenii ei. Sa mai spun ceva este de prisos. Cititi:
"Adio Romanie !!!!
Castigam un salariu de 2200 ron Brut ,platim in jur de  870 ron la CAS CASS + IMPOZITE, ramanem cu 1330 ron pe luna !!!!
Cu acesti bani sa traim !!!(cica)
O chirie este in jur de 180 de euro , platim lumina , gaz, apa pe langa aceasta chirie ! Avem nevoie de mancare , haine si lucruri personale ! Avem copii la scoala / gradinita/ facultate !
Avem parinti , bunici , strabunici care au nevoie de noi ! Gasim tot ce ne dorim in magazine , insa nu avem cu ce cumpara  ... stau si ma intreb ce facem noi pt noi ! Ce fac cei pe care i votam si care ne conduc !Nu avem locuri la crese de stat , nu avem spitale terminate si aranjate ! Pleaca toti medicii buni in strainatate , oare de ce ?Nu avem siguranta zilei de maine , poate nu avem ce pune pe masa copiilor insa iseim in strada sa aplaudam ! Aplaudam ce ?Avem rude plecate in strainatate pe care le vedem doar cu ajutorul internetului ! Avem copii care nu-si cunosc tatal , plecat din lipsa traiului decent in tari straine !!!!
Avem copii abandonati si oameni fara case ! Insa platim la stat ! Platim ce ?Punem capul pe perna cu gandul ca poate maine nu avem de unde plati rata de la casa , ca poate maine nu ne baga banii si copilul nu are lapte ,ca nu am banii de chirie si ma da propietarul afara  din casa !
Voi , cei de sus din Prlament , aveti rate ? aveti copii ?parinti bolnavi sau bunici ?Asteptati pe holurile spitalelor de stat ?Oare aveti frigiderul plin ?Intreb deoarece poate noua , oamenilor de rand , care traim din acest salariu ne cam bate vantul in frigider si portofel !
Nu vreti sa facem putin schimb de viata ? sa va chinuiti si voi de pe 1 zi pe alta cu acest salariu si stil de viata  macar 1 luna , poate asa va dati seama cum sta treaba in iubita noastra tara ROMANIA !
Noi nu avem palate , avem norocul poate de o garsoneira si zic norocul deoarece altii stau sub pod ! Noi nu  plecam in tari exotice decat la munca sa aducem acasa un ban , plecam la tara la bunici in cel mai fericit caz in asa zis concediu  !
Obligati oamenii sa iasa in strada sa va sutina , platiti autocare  , dar nu sunteti capabili sa terminati un spital in timp util !
Avem nevoie de case , spitale , adaposturi pt oamenii strazii , centree de recuperare pt persoanele cu dizabilitati  . Sustinere pentru persoanele care au ales un drum gresit in viata insa vor sa faca ceva cu viata lor , acum , cand nu este prea tarziu si au nevoie de noi ! Avem nevoie de crese si gradinite de stat ! Avem nevoie de bani ca sa traim ! Avem nevoie de voi , sa deschideti ochii si sa realizati ca tara noastra se duce usor usor , si daca noi plecam din ea , muriti si voi odata cu Ea!"
Autor negasit pana in prezent...

1 iunie. Cand nu era timp

        Maine este 1 iunie. Primul 1 iunie in care eu sunt mama. Copilul meu este inca prea mic sa înțeleagă ceva, dar tot voi sarbatori aceasta zi ca fiind despre ea.
       Cand eram eu copil, 1 iunie nu a fost niciodata despre mine. Imi amintesc o singura data, cand eram in scoala generala ca s-a intamplat ceva si pentru mine, ca si copil. A venit circul la scoala. Biletul era 5 lei, si a trebuit sa ma rog de bunica-mea sa imi dea 5lei ca sa particip si eu. A fost atât de frumos... Desi eram la un loc cu multi copii m-am simtit foarte speciala. Acela a fost singurul 1 iunie care a fost despre mine, sau asa am simtit eu.

      Parintii mei au trait o viata aglomerata, in care nu a fost niciodata timp pentru cantece de copii, povesti de noapte buna, sau ziua copilului. Aveau probleme de oameni mari, si nu si-au permis niciodata sa se opreasca, nu au lasat facturile, munca sau grijile de-o parte, pentru ca nu au fost crescuți asa, pentru ca nu stiau ca un copil are nevoie de mai mult decat mancare si haine. Acum stiu.

         Primul "te iubesc" de la mama, a venit dupa o cadere nervoasa masiva, în care i-am spus cat de singura ma simt si de neinsemnata. De la tata, cand s-au despartit. Poate a venit din disperarea de a nu ramane singur, sau poate n-a stiut niciodată cat de simplu este sa o spuna. Poate n-au auzit nici ei la randul lor, si au crezut ca nu e necesar, ca pot trai si fara, si am trait. Ma mai simt singura si neinsemnata? Da, uneori... Cred ca e vina lor? Deloc. Nu ii consider deloc vinovati, pentru nimic. Ei au facut ce au stiut mai bine si cum au stiut. Cu toate astea, eu stiam ca ma iubesc. Nu au stiut sa sparga tiparul dupa care au fost ei crescuti, si parintii lor si probabil chiar parintii parintilor lor. Dar eu am invatat.

            Am invatat ca povestile de noapte buna, cantecele, timpul petrecut cu copilul meu este cel mai pretios si nici o suma de bani nu va răscumpăra timpul pierdut.
Asa ca, da, singurul meu 1 iunie care merita amintit nu i-a cuprins si pe parintii mei, insa mi-am promis ca fiecare 1 iunie al copilului meu sa ma cuprinda pe mine.

Prima cazatura - mai grea pentru mami decat pentru bebe | Ganduri de mama

           21 Noiembrie. imi amintesc exact ziua si cum s-a întâmplat. Erika avea aproape 4 luni si nu se intorcea nicicum singura de pe spate pe burta,asa ca nu imi era teama sa o las pe pat singura daca aveam nevoie de cateva secunde pentru ceva. Asa s-a intamplat si prima cazatura. O schimbam de scutec si m-am intors pentru 2 secunde sa iau un scutec nou. Intr-o fractiune de secunda am auzit "poc" si tipete. M-am intors si a mea copila era pe jos. Am inceput sa tremur instantaneu si am sarit practic distanta dintre noi sa o iau in brate.

       De plans nu a plans mult,(mai mult am plans eu) nici cucui nu a facut, dar o sperietura mai mare nu am trait in viata mea. Dupa vreo 30 de secunde de plans s-a calmat ca si cum nimic nu s-a întâmplat și a inceput sa se joace normal. Am urmarit-o indeaproape intreaga saptamana(desi recomandat este 48 de ore) sa vad daca sunt urme de letargie, lesin, cucui, sangerati, etc. Nimic nu arata ca ar fi vreo problema. Asa ca am trecut peste. Cu timpul am învățat sa trec peste mai usor, cand e cazul de mers la medic si cand nu, mai ales ca acum, la aproape 10 luni suntem in plin proces de invatare a mersului si cazaturile sunt la ordinea zilei.

        Draga noua mamica, nu te simti o mama rea, incompetenta sau pur si simplu ca nu esti de ajuns pentru copilul tău! In curand cazaturile vor deveni ceva normal si atat tu, cat si bebe veti ajunge sa nu le mai dati nici o importanta. Daca intuitia iti spune sa mergi la medic, mergi pentru linistea ta, dar nu te învinovăți. Veti fi bine!

Top 10 As fi vrut sa stiu. ¦ in sarcina! | Ganduri de mama

           

                Atunci cand am ramas însarcinata, o lume noua s-a deschis pentru mine. Desigur, odata cu aceasta lume minunata, au aparut si sfatuitorii, si sfaturile mai mult sau mai putin bine intentionate. Asa ca pentru tine, draga viitoare mamica, am decis sa scriu top 10 lucruri pe care as fi vrut sa le stiu cand eram insarcinata.

1. Greturile si poftele nu sunt pentru totdeauna(desi asa pare)
Mie personal , avand o complexitate de boli ascunde in tot corpul, combinate cu o sarcina toxica, mi-a fost in mod special mai greu, pentru ca am scapat de greturi abia in luna a saptea, dar... am scapat. acum, aproape un an mai tarziu sunt vie si nevatamata.

2. Viata ta nu se termina dupa ce vine bebe, doar se ajusteaza!
Da, probabil primele saptamani vor fi mai grele(dar nu neaparat) pentru ca atat pentru tine, cat si pentru bebe totul este nou!  Dar veti fi bine. Viata merge inainte, cafeaua cu fetele e inca valabila, totul va fi bine!

3. Nu vei da 3000 de lei pe scutece, pe luna!
Eram insarcinata in aproximativ 5 luni cand mi-a fost aruncata bomba asta in poala.  Eu, care inca nu cumparasem nici un pachet de scutece in viata mea, m-am invinetit la fata... De unde sa dau eu 3000 pe scutece??? (am aflat apoi ca a fost o mare minciuna...)

4. Purtatul bebelusului tau nu iti va face viata mai grea, ci mai usoara!
Am aflat despre baby wearing in sarcina si am inceput sa caut, sa invat, sa citesc. Am ales mai intai un sling, pentru ca era ideal imedial dupa nastere(chiar la o saptamana) apoi am inceput sa jonglam cu sisteme ergonomice, atat eu, cat si Alex. Poate o sa scriu mai pe larg despre asta, in alt articol

5. Nu o sa te doara asa incat sa cazi in genunchi.
Cand E. a inceput sa miste eram i. culmea fericirii, nu mai calcam pe pamant, ci pe nori. Insa... au aparat comentariile de genul "O sa iti dea la ficat mai tarziu", "Stai sa mai creasca, o sa plangi de durere", "Cand va fi mai mare si va lovi, o sa cazi in genunchi" nimic mai neadevarat!

6. Nu toata sarcina e o magie.
Da, stiu, asta e subiect tabu, dar ar trebui sa stii! Nu toata sarcina e plina cu soare si unicorni. Ai parte de greturi, insomnii, ameteli, nu poti sa mananci, etc,(sau poate ai noroc, si nu) dar tot esti cea mai fericita femeie din lume.

7. Cumpara totul din timp!
Timp de 9 luni doar asta am auzit "Sa nu cumperi nimic inainte" dar ce sa vezi, eu n-am nici timp, nici bani pentru asa lux. Asa ca le-am luat pe toate pe rand, cand am avut bani, si can a ajuns bebe totul(aproape) era la locul lui.

8. Nu uita, "It takes a village..."
Adica, ai nevoie de ajutor, îmbrățișează-l, accepta-l si odihnește-te. Sa aduci un copil pe lume nu e ca si cum ai mers la alergat, e ca si cum ai mers la alergat, cu o masina in carca, in timp ce altcineva iti gadila uterul. Ai nevoie de odihna aia!

9.Nu crea o tragedie unde nu e necesara o tragedie .
Fie ca ai obosit, ca laptele ala nenorocit nu curge, ca nu stii cum sa ii faci baie, ca bebe plange si tu faci pipi cu el in brate, ca treci prin pusee, regresii, etc, ia- le asa cum sunt. Deal with it, get over it!

10.Esti cea mai buna mama pentru copilul tau!
Aici nici nu mai e nevoie de argument, orice ar fi, tu esti cea pe care puiul tau a ales-o sa-i fie mama. Esti speciala si perfecta pentru el!

Bonus! Poti sa nasti!
Asta este cea mai mare frica, si se accentueaza in ultimele zile in mod special.Indiferent daca nasti natural sau prin cezariana, tot esti minunata si ai reusit! Cine spune altceva nu stie ce vorbeste. Nasterea prin cezariana nu te face mai putin mama, asa cum nasterea naturala nu te face o mama si jumatate. Esti minunata, pentru ca ai facut tot ce ai putut!

*Inainte sa te sperii, acestea sunt unele din cele mai grave scenarii prin care eu am trecut. S-ar putea aplica la tine, sau nu! Tu stii exact ce ii trebuie copilului tau, insa eu stiu ca orice ar fi, are nevoie de o mama fericita!

Mos Ion "Grebla" și cărțile | Despre oameni

        Despre mos Ion "Grebla" , sau mai simplu, nea Ion, îmi amintesc multe lucruri, însă lucrul pe care nu mi-l amintesc nicicum este chipul lui. Nea Ion s-a stins când eu eram încă mica, nu îmi mai amintesc cu exactitate când, îmi amintesc însă că am vrut neapărat să văd, ca să cred. Îmi amintesc că era înalt și slab, mergea în baston și purta mereu pantaloni de costum.

         Lucrul cel mai de preț pe care mi-l amintesc este ca absolut de fiecare dată când venea să vorbească cu mine prin gardul care ne despărțea curțile, avea o carte, sau măcar o pagina dintr-o carte. Ii plăcea în mod special sa citească cu voce tare, iar în ultimii ani eu eram singura care îl mai asculta și ii punea întrebări, asa ca atunci când avea chef de citit, venea la gard și ma striga. Eu ma jucat în groapa cu nisip, el îmi citea poezii și povesti nemuritoare.

          În ciuda faptului ca era, în ochii mei de atunci, destul de bătrân, era un om plin de viață. Îmi amintesc o iarna plina de zăpadă în care nimeni nu voia sa ma tragă cu sania pe uliță, asa ca stăteam pe sanie, lângă gard și aproape plângeam. M-a văzut și a venit sa ne jucam cu sania. El ma trăgea cu sania de la un cap la altul al ulițe, apoi ma punea sa îl trag eu. Bineînțeles că eu eram extraordinar de mandra de puterile mele, pentru ca îl trăgeam aproape fără nici un fel de efort. Acum realizez cât se chinuia el sa stea pe sania și totuși sa nu stea pe sanie.

          Nu îmi mai amintesc nimic de perioada când s-a dus... Doar ca m-am dus sa îl vad, pentru ca eram sigura ca e o minciuna... Nu a fost. A fost greu pentru mine sa mai vorbesc despre el de atunci, a fost greu și sa scriu asta, însă sunt sigura ca ar vrea sa știu ce a rămas dupa el. Uneori, când citesc, o fac cu voce tare, pentru ca undeva în spatele mintii ceva îmi spune ca ma poate auzi, și ca pot sa fac pentru el ce a făcut el pentru mine atâta timp. Sau îmi imaginez ca acolo unde este are o biblioteca de proporții, și tot timpul la dispoziție sa se bucure de ea. Nu cred ca e ceva ce l-ar bucura mai mult decât putina lectura.

Am fost acolo! Cel mai mare lant de oameni care citesc

              Cum a fost? Coplesitor, emotionant, minunat, si mi-a fost teama. Teama cand am plecat de acasa ca nu o sa ajung, desi am fost in primii 700, teama ca nu voi fi in stare sa citesc corect. Eu ma consider un cititor cursiv, dar, e asa o presiune in momentul in care realizezi in ce chestie mare ai intrat, ca parca ai fi in clasa intai, la prima citire. Slava Domnului, totul a fost bine, atat pentru mine, cat si pentru ceilalti 3319 oameni care au citit.

           Da, ai citit bine, 3320 de oameni au citit azi in Piata Sfatului. Intr-un 2018 in care cartile nu mai par atat de importante, sa reusesti sa aduni peste 3300 de oameni la un eveniment de o asa amploare si sa reusesti sa dobori recordul cu 249 de oameni este un merit extraordinar. Omul si Cartea, si echipa au reusit extraordinarul. Neoficial, am intrat in Cartea Recordurilor. Raspunsul oficial va veni in curand. Organizatorii au un an la dispozitie ca sa trimita toate dovezile, iar raspunsul va veni inapoi in maxim 20 de saptamani. 

           E greu de explicat fericirea care te copleseste dupa ce iti termini propozitia, si repede si corect. Ceea ce s-a intamplat astazi a fost extraordinar. Orasul si chiar tara s-a unit si a iesit ceva extraordinar. Am vazut clase intregi de elevi din Iasi, oameni din Bucuresti, Ploiesti si asa mai departe.

           Printre participanti am intalnit o doamna la extraordinara varsta de 91 de ani, care a venit, a stat in rand, a citit si a ne-a inspirat cu puterea si determinarea sa. Fiind aproape, am intrebat-o cum se simte. Mi-a raspuns zambind larg "Pentru mine e mai greu, dar cu sacrificii se poate" . Merita pomenita si data exemplu, pentru ca am vazut oameni (si nu putini ) care stateau pe margine si nu doreau sa participe, dar nu e treaba noastra. Sunt fericita, mandra si ma inclin in fata tuturor celor care au luat parte la acest eveniment!

De la bebe la toddler, tranzitia mamei | Ganduri de mama

             

Ok,stiu ca tocmai ce am scris despre ceva, dar na... Stii cum e. Intr-o zi ai multe de zis, in altele n-ai nimic. Acum, probabil ca o sa iti dai seama pe parcurs de asta, dar vreau sa iti spun eu de la inceput, nu scriu despre ceva mega important. Despre ce scriu? Despre starile mele recente. De ce? Doar asa...

            Ultimele mele zile nu au fost asa bune, m-am simtit trista, neproductiva, am fost intr-un fel de minidepresie sa zicem, si asta nu se intampla rar... De unde a inceput tot balamucul asta? Ce ma bucur ca intrebi! Ei bine, saptamana asta s-au implinit 10luni de cand stau acasa, fara job, crescandu-mi puiul de om. Ok, don't get me wrong, imi ador copilul si imi place enorm sa imi petrec timpul cu ea si sa ma dedic ei, DAR.. Fiind un om foarte activ, avand mereu cel putin 2-3 proiecte in desfasurare in acelasi timp inainte sa devin mama, mi-a fost greu sa ma obisnuiesc cu sedentaritatea, ca sa zic asa. Ma rog, acum incepe sa imi fie greu.. De ce? Pentru ca timpul trece, copila devine pe zi ce trece mai independenta, si cum ea a fost unicul meu proiect in acest timp(as zice si casa, dar stim bine ca nu le am cu dinastea, am pastrat-o la acelasi nivel decent, nimic peste asteptari), incepe sa imi lase din ce in ce mai mult timp liber, pentru ca incepe sa se joace singura, sa manance singura, sa adoarma singura. Eu sunt mai degraba personaj episodic in zilele ei.

           Bun, am explicat, acum sa ne intoarcem la neproductivitatea asta... Bineinteles ca planuiesc sa ma intorc la munca la un moment dat, dar simt ca am nevoie de mai mult. Am nevoie de proiecte in viata mea, si in momentul asta, in capul meu sunt atat de multe idei incat ma pierd printre ele, si cum spune romanu "dintr-un car incarcat, ma aleg cu un...." na.. Asa e in viata! Ce am decis? Nimic! Sunt mai confuza si cu capul in nori ca niciodata si nu sunt in stare sa aleg o idee pentru masa de maine de pranz. Stiu ca pare amuzant, dar e adevarul. Stiu, e nasol de zis cu voce tare, de-aia il scriu. Ce concluzie tragem azi? Viata nu e mereu plina de flori si curcubee, mai vine si ploaia, mai te impiedici si de o minidepresie, mai te ia si melancolia ca puiul tau de om are de-abia 8 luni si deja incepe sa nu mai aiba nevoie de tine... Un om normal si-ar inghiti sentimentele astea si ar merge sa doarma, dar eu nu sunt neaparat normala;  Siii... mai am si un blog, asa ca primesc din partea Universului oportunitatea sa scriu toate lucrurile astea, sa mi le iau de pe suflet, si pentru altii ca mine care se mai simt asa, sa stie ca nu sunt singuri.