Acopera-mi inima cu ceva!

 

                   A venit iarna, acoperă-mi inima cu ceva. De câteva zile încoace covoare albe și grele se așează peste crestele munților. De astăzi însa, cerul încearcă sa ne acopere și pe noi. Temperaturile au coborât brusc în termometre, de parca am supărat dintr-o data vreo divinitate. Deși este mult mai devreme decât ma așteptam eu, poate și tu, stau în fata ferestrei ca o statuie și privesc cum fulgii de nea coboară, și vântul ii lovește furios de tot ce sta în cale. Constat intrigata ca nu este un vis, nici nu mi se pare... deschid fereastra sa ma conving.

                    Frigul de afara parca intra în oase ca printr-o ușă larg deschisa, parca ar fi invitatul de onoare. Oamenii, și asa putini, care se încumetă sa iasă sunt loviți din toate părțile, ca într-un asediu, de rafalele pline de furie. E încă octombrie, îmi confirma cu stupoare calendarul. Un octombrie străin, pe care nu îl recunosc. Un octombrie care alaltăieri îmi zâmbea cald prin câteva raze de soare timide.Un octombrie care îmi trimitea o zi plina de soare în loc de "La mulți ani!" cu mai puțin de o săptămână în urmă.Astăzi soarele a dispărut de pe cer, înecat de nori negri, care ne-au găsit nepregătiți.

                  A venit iarna, acoperă-mi inima cu ceva... Iarna îmi găsește inima goala, tremurânda în fata gerului cu care o pedepsește. Nu o așteptam, asa ca inima mea nu este pregătită, nu are cum se apăra! Tremura încet numai la gândul ca încă nu și-a luat rămas bun de la frunzele de toamna, încă nu s-a bucurat, cuprinsă de melancolie, de ultima cană de ceai pe terasă, încă nu și-a luat la revedere... Încă nu poate spune bun venit. Toate acestea o derutează, o fac sa suspine încet, parca doar pentru ea, și o lacrima se rostogolește ușor pe obrazul meu. A ei,nu a mea. Ma îndeamnă  înfricoșată să închid fereastra și sa ma ascund sub pătură pana la primăvară. Eu am încremenit.. A venit iarna!

 

                 Acoperă-ți inima cu ceva!  Iarna iți intra în suflet asa cum intra vântul prin crăpăturile unei case vechi, părăsite. Secunda care ți se oferă este minuscula, insuficienta. Ai clipit și e iarna. Începi sa iți cauți cu inima grea, cu mișcări care parcă nu iți aparțin, hainele cele mai groase, pe care le-ai dosit fericit în cel mai îndepărtat colt al dulapului primăvara trecuta,și te întrebi în gând " Cu ce acopăr inima?" .