Azi s-a brumat padurea.

           Azi a picat bruma. S-a dus si ultima raza de soare, ultima speranta ca poate vara se intoarce, timpuriu, sa ne mai mangaie odata. Astazi am simtit ca,intr-adevar vara a plecat de-a binelea, si toamna ii pregateste iernii un covor de frunze ruginii presarate cu bruma

             Azi e rece, afara, in suflet, in gand. E rece cu adevarat, cum nu a mai fost de mult. Padurea, pe jumatate chelita si brumata isi plange pasarile plecate, ca o mama a carei copii au plecat din cuibul parintesc. Frunzele cazute par a fi marturia suferintei, dar si ele dispar usor, inegrinduse de atata frig.Flori nu mai sunt, le-a topit chiciura. Doar gutuii, ca sa ne mai dea o speranta, isi coboara grengile pline de fructe pentru noi.
   
           Privesc pe geam, cu cana de cafea fierbinte in mana, cum pomii se clatina, osteniti parca de greutatea norilor de plumb. Cerul e negru, negru de suparare. Pe oameni, pe lume, pe pamant. Isi varsa lacrimile amare si reci asupra noastra, ca o pedeapsa parca, pentru pacatele noastre. Muntele parca a ruginit cu totul, si albul zapezii de pe creste ne asigura ca iarna va fi aici in curand. Acolo a ajuns deja, ne supravegheaza si se pregateste.

              Nu ne ramane decat sa imbratisam melancolia, sa pregatim ceainicele fierbinti, si sa cautam cartile pe care le-am lasat din maini iarna trecuta, prea ocupati sa ne terminam lecturile odata cu venirea primaverii. Pe urma, la amiaza, cand soarele isi face curaj sa ne arunce o amorteala printre norii cenusii, sa scoatem paltoanele, ghetele si caciulile, si sa ne consolam padurea, caci si noi suntem tot copiii ei.